1. VECHIMEA RASEI PELASGE

Inca înaintea de imigratiunea grecilor, celtilor si a germanilor în tinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti îi numeau, în general, PELASGI si TURSENI.

Acesti pelasgi formase, în timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si mai remarcabil popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material a schimbat faţa Europei arhaice.

Pelasgii ne apar în fruntea tuturur traditiunilor istorice, nu numai în Elada si în Italia, dar si în regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, în Asia Mica, în Asyria si în Egipt. Ei reprezinta tipul originar al popoarelor asa-numite arice, care a introdus în Europa cele dintîi beneficii ale civilizatiunii.

Urmele extensiunii lor etnografice, precum si ale activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe cele trei continente ale lumii vechi ; începînd din muntii Norvegiei pîna în pustiurile Saharei. De la izvoarele rîurilor Araxe si Oxus pîna la Oceanul Atlantic.

Insa istoria lor politica si istoria civilizatiunii lor sunt acoperite de întunerecul vechimii. Puținele date, ce ne-au ramas asupra pelasgilor, ne înfatiseaza pe acest mare si admirabil popor numai în ultimul period al istoriei sale, atunci cind independenta sa politica era distrusa aproape peste tot locul si cand numele sau începe sa dispara. Din nefericire insa, chiar si aceste putine date, fragmentare, ce ne-au ramas despre pelasgi, ne sînt transmise de cei cari i-au cucerit, i-au distrus, i-au persecutat, i-au împrastiat si, în urma, i-au calomniat. Astfel ca istoria epocei lor de înflorire, de putere si extensiune teritoriala în Europa, Asia si Africa, istoria imperiilor si institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a ramas înmormantata. Cu deosebire, istoria politica a pelasgilor meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici încolo tot ce mai aflam despre acesti pelasgi din jurul Marii Egee sînt numai simple amintiri de resturi mici si împrastiate, silite de inamicii lor sa emigreze din o tara în alta, spre a-si cauta o noua patrie.

Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe pamînt. Rasa lor li se parea atît de arhaica, atît de superioara în conceptiuni, puternica în vointa si în fapte, atît de nobila în moravuri, încît traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de „divini”, adica oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, pe care ei întru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice si morale.

Grecii îsi perduse de mult traditiunea, cînd, si de unde au venit ei în ţinuturile Eladei; insa, ei aveau o traditiune că înainte de dînsii a domnit peste pamîntul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi rîurilor; a taiat muntii, a împreunat. marile, a arat șesurile, a întemeiat orase, sate si cetati, a avut o religiune înaltatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii.

Dupa vechile traditiuni grecesti, pelasgii locuiseră în partile Greciei inca inainte de cele doua diluvii legendare ce se varsase peste Attica, Beotia si Thessalia, unul în timpul regelui Ogyges si altul în timpurile lui Deucalion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca înainte de timpurile lui Noe.

Un ram al poporului pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Peloponesului, aveau traditiunea ca dînsii au fost pe pamînt înca înainte ca luna să fi aparut pe ceriu. Cu privire la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui Apolloniu Rhodiu se exprima astfel:

„Se pare ca arcazii au existat înca înainte de luna, dupa cum scrie Eudoxus în scrierea sa. Iar Theodor scrie ca luna a aparut pe ceriu cu putin înainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot astfel ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida în cartile lor despre Origini” .

In fine, Ephor, unul din scrutatorii cei mai diligenti ai anticitatii si istoric iubitoriu de adevar, care traise în seculul al IV-lea î.e.n. scrie:

„Traditiunea ne spune ca pelasgii au fost cei mai stravechi cari au domnit peste Grecia” .

2. CIVILIZATIUNEA PREISTORICA A RASEI PELASGE

Cînd pelasgii aparura pentru prima oara pe pamîntul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne spun traditiunile, decît o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind în caverne, fara societate, fara legi, fära religiune si fara cunostinte utile.

Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori în Elada, povesteau, dupa cum ne spune Pausania, ca cel dintîi om nascut pe pamînt a fost Pelasg, un barbat, care se distingea prin marimea, prin puterea si frumusetea figurei sale si care întrecea pe toti ceilalti muritori prin facultatile spiritului sau; ca acest Pelasg, dupa ce a început sa domneasca, a fost cel dintîi care a învatat pe oameni sa-si construiasca colibe, spre a se apara de incomoditatile frigului, ale ploilor si caldurilor; ca el a învatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie, le-a interzis ca sa se nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii; ca el a învatat pe oameni ca sa nu mai mänînce tot feliul de ghinda, ci numai ghinda de fag. Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut din „pamîntul cel negru”, pe culmile cele înalte ale muntilor; ca sa fie începatoriu genului muritoriu.

Un alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul lui Iapet, fiul Gaeei. Poetul Eschyl, în una din cele mai frumoase lucrari ale sale, ne înfatiseaza pe Prometheu expunînd singur beneficiile ce le-a adus dînsul omenirii.

„Acesti oameni”, zice Prometheu, ,,nu cunosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la lumina soarelui, nici modul cum sa lucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamînt în ascunsurile cele întunecoase ale cavernelor; întocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca sa cunoasca cind are sa fie iarna, cînd are sa soseasca primavara, anutimpul florilor, cînd are sa fie vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti cu desavîrsire de orice cunostinte, pîna cînd eu i-am învatat sa cunoasca rasaritul stelelor si apusul lor, lucruri de altmintrelea greu de însemnat. Afara de acestea, eu i-am învatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de scriere si cum oamenii pot sa tina în minte toate stiintele; eu cel dintîi am prins în jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime altul decît eu singur am inventat corabiile cu pînze, ca oamenii sa poata trece peste mare… Mai inainte, daca se întîmpla ca cineva sa se bolnaveasca, el murea din lipsa mijloacelor de vindecare, pîna cînd eu le-am aratat cum au sa compuna medicamentele si cum se pot vindeca de toate boalele; eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitoriul. … si, în fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai înainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub pamînt, cum sînt arama, ferul, argintul si aurul ?”.

Pelasg si Prometheu sînt personificarea vechii culturi pelasge si tot ce ne spune traditiunile ca a inventat, ori creat spiritul lor, apartine geniului întregului popor. De asemenea, exista în Creta o veche traditiune ca dactylii si corybantii, triburi pelasge, au fost cei dintîi în aceasta insula, cari au învatat pe oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca si alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; ca ei au învatat pe oameni maiestria de a arunca cu lancea (arma nationala pelasga) si de a trai în societate comuna; ca ei, cu deosebire, au fost autorii bunei întelegeri, a vietii regulate si cumpatate.

Datele, ce le aveau despre istoria veche a pelasgilor, corespund pe deplin cu faptele ce ni le procura arheologia din epoca neolitica.

Pelasgii ne apar dupa vechile traditiuni istorice ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari introduc în Europa cele dintîi elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si simboale mistice pelasge.

Tot astfel traditiunile grecesti atribuie pelasgilor cel dintîi cult al zeilor în Europa. Cu deosebire, se spunea despre arcazi ca dînsii au fost cei dintîi cari au facut sacrificii si ceremonii religioase zeilor.

Grecii, de alta parte, dupa cum stim, împrumutaseră principalele lor divinitati de la pelasgi. Joe cel vechi al romanilor purta în mîna o peatra în loc de fulgere si pe acest Jupiter Lapis, romanii faceau cele mai obligatoare si mai solemne juraminte ale lor. Chiar si în ritul juramintelor, romanii pastrara pîna tarziu uzul petrilor sfinte de silex.

Din punct de vedere istoric asadar faptul este pozitiv: Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast cîmp de activitate genului omenesc.
Influentele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru soartea muritorilor pe acest pamînt.

Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale.

Text din: “Dacia Preistorica” a lui Nicolae Densușianu

CULTURA PELASGICĂ – Spre exemplu, N. Densușianu și-a expus teoria privind expansiunea rapidă a pelasgilor în spațiul carpato-danubian și în afara „frontierelor” acestuia, direct pâna în Norvegia și Sahara. Ce au lasat în urmă, ca dovadă a existenței culturii lor și a raspândirii acesteia cu o asemenea velocitate?

Câteva tăblițe cu scrieri, care se aseamănă celor de tip cuneiform și sanscrit, tinând cont de faptul că această populație proto-indo-europeana ar fi genezat-o și pe cea vedică, care la rându-i ar fi contribuit la apariția altor mari culturi mondiale, precum au fost și sunt încă: cea iudaica, cea egipteană, cea elină și cea sabină.

Mai mult, acești străbuni pelasgi, conform izvoarelor folclorice orale și scrise vedice, si-au întemeiat colonii în spațiul indian, însă nedorind vreun amestec culturalo-genetic cu populația negroida indigenă (lemuriană, de fapt), si-ar fi creat o casta autonomă și autocefală, respectiv pe cea a brahmanilor (n.a. vedică, brahma = stapân), împarțindu-i pe ceilalți în alte cinci asemenea caste, respectiv: ksatryia (n.a. vedica ksatryia = razboinic), vaysias (n.a.vedica vaysias = negustor, taran) și sudras (n.a.vedica sudras = sclav, muncitor).

Însa, pâna la formarea culturii vedice, pelasgii înșiși sunt o populație cu origini „stranii”, după cum apreciază majoritatea cercetătorilor transdisciplinari, care au încercat prin diferite metode să le localizeze, din punct de vedere folcloric, emergenta istorica, detasându-se, în ultima instanță, de mitologie, oarecum.

Pâna la ora actuală, nu s-a concluzionat decât faptul ca pelasgii ar fi urmașii lui Pelasg, primul om al Terrei (de remarcat, în folclorul get, pe filiera folcloristică nordică: Embla si Ask – ulm și cenușă; primii oameni rezultați din cooperarea Zeilor frați: Odin, Ve și Vili, care după ce au creat „cele nouă lumi”, au descoperit, în timp ce se plimbau pe țărmul mării Pamântului-de-Mijloc, n.a Midgard, doi busteni, pe care i-au antropomorfizat, rezultând primii doi oameni).

Că noi, românii, suntem urmașii direcți ai Pelasgilor, este un fapt confirmat și de Paleogenetică.

NIASCHARIAN! Să renaștem!

Surse: Basarabia Literara, Nicolae Densușianu (Dacia preistorică)
Adaptare și foto: Carmen Pankau