România nu are o strategie națională pentru readucerea cacasă a românilor plecați la muncă în străinătate, nu are una pentru stimularea creșterii demografice, dar are una privind migrația.

Mai precis, a avut una pentru perioada 2015-2018 și pregătește o alta pentru 2019-2022. Este vorba, evident, despre migratorii care, pe diverse căi, ajung în România.

autor

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

Articolul 3
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.

Articolul 11
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.

Aceste două articole ale Constituției sunt încălcate flagrant, cu bună știință, de către guvernele României, începând din  2014, prin obiectivele acestei strategii naționale privind imigrația, prin care se pune în practică, după cum voi arăta, programat și minuțios, tocmai o astfel de colonizare. 

Respectiva strategie, împreună cu Planul de acțiune pe perioada 2019-2022, care urmează să fie oficializate printr-o hotărâre de guvern, au făcut obiectul unei așa-zise dezbateri publice organizată de Ministerul Administrației și Internelor, împreună cu reprezentanții altor instituții implicate. Dezbaterea a fost dezbatere doar cu numele, pentru că cei de mai sus au urmărit doar bifarea acestei cerințe legale și recunoașterea strategiei de către ong-urile participante.

Discuția de contestare privind spiritul și litera documentelor respective a fost refuzată virulent. S-a menționat cu obstinație că nu se poate discuta nimic altceva decât aducerea de mici îmbunătățiri la aceste documente, evident în sensul ungerii mecanismului, nu al gripării lui. Documentele prezentate lucrează toate cu obligativitatea primirii de migratori, adică strămutarea de populație, nu oferă cifre privind dimensionarea acestei colonizări și nici asupra cheltuielilor implicate uriașe.

Obiectivul strategic general al strategiei,

Dezvoltarea unor canale de migrație legală, în detrimentul imigrației ilegale prin conștientizarea străinilor sau potențialilor imigranți de beneficiile care pot apărea urmare a unei migrații legale și neutilizarea rețelelor sau a facilitatorilor pentru a pătrunde pe teritoriul României în mod ilegal. 
este o formulare mai stufoasă, dar identică ca sens, cu ‘Pactului global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată’‘ (faceți comparația) semnat anul trecut la Maracheș și votat ca rezoluție a ONU.

Tradus, înseamnă crearea de rute permanente de migrație declarate legale, pe care se vor putea deplasa oricâte zeci și sute de milioane de migratori, și colonizarea pe teritoriul statelor europene a unor populații de pe alte continente. Evident, nu va mai exista migrație ilegală, căci totul va fi legal, plătit, cu transport asigurat, fără obligația de a munci, dar cu drepturi superioare localnicilor. De fapt, chiar distincție dintre cele două categorii, legali și ilegali, se pierde și în explicațiile strategiei, care se împotmolește în primirea și susținerea tuturor.

Ca și pactul de la Maracheș, strategia „consideră fluxurile migratorii un fenomen unitar care nu este diferențiat de la caz la caz, dar proclamat ca un  fenomen pozitiv pentru toată lumea. Nu face distincția în mod serios între refugiații politici și imigranții ilegali, necesitând pentru fiecare dintre aceștia un nivel ridicat de servicii pe care țara gazdă trebuie să se angajeze să le ofere” – după cum arăta subsecretarul pentru afaceri externe al guvernului de la Roma, Guglielmo Picchi, motivând refuzul Italiei de a semna pactul.

Un alt punct comun cu acest pact (sub a cărui tutelă strategia stă de fapt în întregime) este operarea și în strategie, chiar dacă nu declarată direct, cu migrația ca fiind un drept al omului. Dacă migrația este un drept, atunci nu se mai poate opera nicio distincție între cei care emigrează din cauza unei amenințări reale, și între cei care emigrează din motive economice, între cei legali și cei ilegali, devenind toți la fel de îndreptățiți să rămână pe noile teritorii. Această abordare a  autorilor documentului este dezvăluită prin abandonarea pe parcursul acestuia a termenului imigrație, prezent în titlul documentului și în unele pasaje inițiale, în favoarea celui de migrație, declarată de ONU, după cum am semnalat, un drept al omului.

După semnarea și votarea Pactului pentru migrație, ni s-a spus, de către oficialii români, că acesta nu e obligatoriu și că nu există repercursiuni juridice. Și, totuși, ele există. România fiind membră a UE, și nu numai a ONU, Tratatul UE de la Lisabona spune limpede că Uniunea și, deci, statele membre, se angajează, de astă dată cu forță obligatorie din punct de vedere juridic, să respecte Carta ONU și hotărârile acestei organizații, acționând totodată pentru a le face respectate. Și iată că spiritul și litera acestui pact o regăsim cu vigoare în strategia națională de migrație a României.

Prin această strategie, statul român arată că ascultă doar de ordinele primite din afară și nu ia absolut de loc în calcul faptul, dovedit clar de realitatea sumbră din statele occidentale, că amestecul unor culturi atât de diferite nu este posibil. Așa că nu există integrare decât în procente de o singură cifră, maxim până spre 20 %, peste tot având în schimb ghetoizarea migratorilor, atentate, violuri, jafuri, tâlhării, rețele tot mai mari de trafic de persoane, droguri, arme, tribunale sharia, rețele de exploatare prin prostituția minorilor, pedofilie, mutilarea minorelor, ciocniri între localnici și migratori. Și nu există nici referirea la exemplele europene care refuză primirea de migratori. 

Ce își propune guvernul 

Foarte concis (documentul are aproape 30 de pagini) iată ce își propune această strategie și de ce susținem că prin ea se încearcă colonizarea, sub masca integrării, a unor populații străine (pedalându-se excesiv pe nevoia de forță de muncă și pe scăderea demografică, pe care documentul ni le repetă cu obstinație):

  • se va redimensiona, prin extindere, rețeaua instituțiilor care se ocupă de migratori
  • se vor redimensiona centrele de primire
  • se vor achiziționa alte clădiri, apartamente, case
  • se va școlariza tot mai mult personal care să se ocupe de ei
  • se vor crea noi instituții
  • se va modifica legislația, inclusiv în domeniul învățământului, pentru integrarea copiilor migratorilor (în scoli, probabil, în sensul scoaterii religiei, crucilor, icoanelor și a tot ceea ce este creștin)
  • asigurarea de gratuități în sistemul de învățământ și de sănătate-se vor crea programe informatice dedicate
  • se va facilita obținerea de locuințe ieftine (o discriminare crasă în defavoarea românilor care nu beneficiază de astfel de programe)
  • cursuri de limbă și de calificare profesională
  • facilitarea angajării lor
  • modificarea regimului de obținere a cetățeniei pentru o mai ușoară și rapidă procedură.

Acum, dacă citiți toate cele de mai sus, dacă urmăriți indicațiile imperative din afară și dacă luați în calcul că, legal sau ilegal, migratorul sosit aici, aici rămâne (ca dovadă și numărul redus al celor returnați până acum) cam care este concluzia care se deprinde, dacă nu cea că s-a creat, și se încearcă amplificarea lui, un sistem pentru așezarea definitivă a migratorilor în România, adică colonizarea.

De remarcat că toată această politică se duce în condițiile în care în toate sondajele de opinie românii s-au pronunțat peste 80 % împotriva migrației pe teritoriul României.

De loc nesemnificativ este și numărul migratorilor existenți deja în țară. Dintr-un răspuns al MAI aflăm că în acest moment există aproape 11.000 de cereri de azil, dar numărul real al migratorilor poate fi mult mai mare în condițiile în care nu toți migratorii depun cerere. Un alt detaliu important, cei mai mulți provin din Irak și Siria, zone în care războaiele s-au încheiat, și din state în care nu există conflicte: Pakistan, India, Bangladesh etc.

Numărul acestora și amploarea sistemului gândit a se ocupa de ei au o importanță deosebită și din punctul de vedere al resurselor financiare uriașe pe care le presupun toate instituțiile, programele, facilitățile implicate.

Iar acest efort urmează a fi susținut în proporție covârșitoare de la bugetul de stat, adică de românii pentru care nu avem niciun fel de strategii pozitive.


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației Sfintele Mucenițe Ecaterina și Filofteia, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială, Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.