Senatorul Sorin Ilieșiu a transmis către președintele Klaus Iohannis, dar și către președinții Senatului și Camerei Deputaților, către președintele Academiei Românie și către Patrarhul Daniel un apel urgent, pe care îl redăm integral mai jos.

APEL pentru CEL MAI URGENT PROIECT DE ȚARĂ:

Prevenirea Dispariției României,

a Poporului Român

și a Limbii Române

Apel adresat tuturor românilor din țară și de peste hotare, în primul rând Preafericitului Părinte Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, președintelui Academiei Române, președintelui României, președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților, primului-ministru, membrilor Parlamentului și ai Guvernului, președintelui Înaltei Curți, procurorului general al României, Avocatului Poporului.

TOȚI ROMÂNII TREBUIE SĂ CITEASCĂ ACEST APEL        Conform unui studiu ONU publicat în anul 2011, „România va fi printre primele 10 țări din lume care vor dispărea”, dacă nu va crește rata natalității. Dar în mod revoltător, această posibilă catastrofă națională e trecută sub tăcere de liderii României, …o tăcere extrem de vinovată mai ales acum când dezastrul demografic a ajuns la dimensiuni colosale din cauza emigrării în masă a românilor. Un proverb latin spune: „Cine tace consimte”. Ar fi posibil ca liderii României să tacă și consimtă la posibila dispariție a țării noastre, cu toate că SRI și SIE îi informează periodic despre acest pericol care ne paște din ce în ce mai amenințător? De ce liderii României nu fac nimic sau aproape nimic pentru a-l înlătura? …Iresposabilitate, lipsă de patriotism, înaltă trădare?

Oricare ar fi răspunsul, înseamnă că pentru a preveni „catastrofa finală” mai avem o singură scăpare: trezirea noastră, a tuturor românilor din țară și de peste hotare. Niciodată primele versuri ale imnului nostru n-au fost mai actuale: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! /…/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă!” Trebuie deci să ne croim soarta de a dăinui ca popor și ca țară, așa cum au făcut-o strămoșii noștri în ultimele două milenii. Marele istoric Ferdinand Lot, în cea mai importantă lucrare a lui, ne-a dedicat un capitol intitulat sublim: „Poporul român: o enigmă și un miracol istoric”. Trebuie să onorăm acest titlu sublim!        Cea mai cumplită „ironie a soartei” e faptul că pericolul dispariției noastre a ajuns la paroxism tocmai acum, la Centenarul Marii noastre Uniri.        Actuala prăbușire a natalității e în totală contradicție cu faptul că nu demult familiile românilor erau foarte numeroase, precum în următoarele exemple: Eminescu s-a născut într-o familie cu 11  copii, Creangă – într-una cu 8 copii, Coșbuc – într-una cu 14 copii, Ion I. C. Brătianu – într-una cu 8 copii, Rebreanu – într-una cu 13 copii, Iuliu Maniu – într-una cu 9 copii, Brâncuși – într-una cu 5 copii, Coandă – într-una cu 7 copii, Enescu – într-una cu 8 copii, Lucian Blaga – într-una cu 9 copii. Nicolae Iorga a avut 11 copii.

Situația din România de azi e dramatică: o familie are un singur copil, arareori doi. Avem circa 6 urmași la 10 înaintași. Conform studiului ONU, poporul nostru ar apune peste câteva secole. Dar această estimare nu a ținut cont de uriașul dezastru care abia începuse: emigrarea în masă a românilor.

Marea emigrare a fost încurajată în 2010 chiar de fostul președinte al țării care, după ce a tăiat cu 15% pensiile și cu 25% salariile medicilor, ale profesorilor și ale celorlalți bugetari, a prezentat emigrarea ca pe o soluție salvatoare. Cităm din declarațiile sale din 4 aug. 2010: „Sunt de acord că medicii pleacă în străinătate /…/. Statul român nu poate să-și plătească medicii și profesorii cum ar merita. /…/ Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm în străinătate. /…/ În Italia şi Spania protecţia socială este la un nivel la care spaniolilor şi italienilor le convine mai mult să stea în şomaj decât să facă muncile mai grele. Românii acceptă să le facă /…/. Imaginaţi-vă dacă cei două milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Franţa şi Germania ar veni să primească ajutor de şomaj /…/. Vă dați seama ce ar însemna ca, în loc să trimită bani în țară, să vină în România și să ceară ajutor social?”

Iată urmarea acestui discurs antiromânesc: „1 din 4 medici au plecat din România”, „Românii: pe ultimele locuri în lume la natalitate”, „România are a doua cea mai ridicată rată a mortalităţii din Uniunea Europeană”, „Românii – un popor pe cale de dispariție”, „Un sfert dintre emigranți au studii superioare”.

Referitor la emigrarea în masă a românilor, iată o comparație zguduitoare: În cele două Războaie Mondiale – cele mai ucigătoare din istorie –, România a pierdut în total 1.500.000 (!), țara noastră situându-se ca număr de victime pe locul 9 la nivel mondial, la aceste războaie participând 61 de țări care cuprindeau trei sferturi din populația lumii. Dar dezastrul cauzat de Războaiele Mondiale e mult mai mic decât dezastrul de azi care are loc pe timp de pace: emigrarea în masă românilor, un exod fără precedent în istorie. În ultimii 10 ani, adică între anii 2007-2017, România a pierdut în urma emigrației 3.400.000 de români, adică peste dublu față de cât am pierdut în cele două Războaie Mondiale. Iar acest exod e cu atât mai devastator cu cât emigranții sunt tineri și deciși să nu se mai întoarcă. Totuși câțiva s-au întors, dar 75% dintre ei nu s-au putut reacomoda la sărăcia și la corupția din țară și – înfiorător de trist! – au emigrat din nou…

Apreciatul analist dr. Petrișor G. Peiu, sintetizează consecințele acestui exod: „Românii plecați au trimis acasă mai mulți bani decât toate investițiile străine la un loc /…/, permițând astfel perpetuarea la putere a unor incapabili. /…/ S-a pierdut orice posibilitate de a aduce în România investiții în industrii cu valoare adăugată mare: dacă ne-au plecat inginerii, nu se mai investește în tehnologie /…/. Ar mai avea cine să facă azi un baraj de la Porțile de Fier?”. Iată acum răspunsul d-lui Peiu la întrebarea „Unde am fi fost dacă acest exod nu ar fi avut loc?”: „Eram la nivelul de a 33-a economie a lumii (nu a 52-a) /…/. România ar avea a 7-a populație medicală din Uniunea Europeană, ar fi a 5-a putere inginerească a Uniunii Europene [300.000 de ingineri au plecat din țară după 1990; în 1999 mai erau în țară doar 5 dintre cei 250 de absolvenți de Automatică și Calculatoare de la Politehnica din București] și am fi, probabil, a 4-a putere a fizicii Uniunii (aici a fost cel mai mare exod procentual). Veniturile de la fondurile de pensii și de sănătate ar fi mai mari cu cel puțin 50% /…/, adică am avea bani să ne tratăm cu decență copiii și bătrânii… /…/ România ar fi una dintre principalele destinații mondiale pentru investiții în tehnologie și în industrii cu valoare adăugată ridicată, având resursa umană necesară. Dacă mâine Uniunea Europeană ne-ar da /…/ toate zecile de miliarde de euro /…/, nu am ști și nu am putea să le folosim singuri. De ce? Nu ar avea cine să gândească marile proiecte (de infrastructură energetică sau de transport), /…/ și nici cine să le execute.” „Nimic nu se compară cu pierderea catastrofală și ireparabilă a unei cincimi de populație” – a concluzionat d-l Peiu în 2017. Acum, în 2019, situația e și mai gravă.

În ultimii ani, România a înregistrat un sinistru record mondial: locul doi la emigrație, pe primul loc fiind sirienii care emigrează însă pentru a scăpa de urgia războiului. Românii emigrează pe timp de pace pentru a scăpa de urgia sărăciei și a corupției.

Iar știrile înfiorătoare nu se mai termină: „Numărul celor care decid să plece din ţară crește în fiecare an cu 7%, întrucât scade speranța că România va scăpa de sărăcie și corupție”, „Conform statisticilor Eurostat, în anul 2016 s-au născut pentru prima dată în istorie (!) mai mulţi copii români în diasporă decât în România”, „Exodul românilor confirmat: din 2007 până în 2017 au plecat din ţară 3.400.000 de români”, „În 2017, anul protestelor masive anti-PSD și împotriva corupției, au emigrat 219.000 de români”, „Depopularea României crește accelerat, iar cei plecați nu se mai întorc”, „În comunităţile de români din străinătate sunt înregistrați peste 4.500.000 de emigranți, dar mulți sunt neînregistrați”, …deci urgia reală e de fapt mai mare decât cea oficială.

Am putea spune, parafrazându-l pe Cioran, că istoria de azi a României e un șir interminabil de catastrofe „în așteptarea catastrofei finale”.

Pierdem oare definitiv cea mai mare bogăție a noastră, resursa umană?

În întreaga noastră istorie, nimeni nu ne-a făcut mai mult rău decât cei care au luat deciziile care au dus la această nimicire națională. Dacă ne gândim la istoria românilor, în ultimii zece ani am pierdut mai mulți români decât suma tuturor celor care au murit în timpul invaziilor popoarelor migratoare, în timpul războaielor cu imperiul otoman și cu celelalte imperii vecine, în timpul războaielor mondiale și-n timpul marii terori comuniste. Actuala devastare demografică a României e fără precedent (!) în întreaga istorie a omenirii: niciun popor nu a pierdut vreodată pe timp de pace 3.400.000 de oameni în doar 10 ani! Se răsucesc în mormânt făuritorii Marii Uniri văzându-i pe liderii României pe culmile lipsei de patriotism, asistând – indiferenți? – la pustiirea națională? Domnule procuror general al României, doamnă președinte a Înaltei Curți, deciziile care au dus la această pustiire reprezintă crime de înaltă trădare națională? Dacă da, aveți datoria de a-i judeca pe cei responsabili. Iar dvs, domnule Avocat al Poporului, aveți datoria de a apăra dreptul poporului nostru de a dăinui.

Domnule Președinte al Academiei Române, vă propun să decideți elaborarea, sub egida Academiei, a unui studiu despre actuala catastrofă demografică, studiu care să includă propuneri de măsuri pentru a ne salva poporul și țara.

Doamnelor și domnilor parlamentari și guvernanți, e obligația dvs să concepeți – sperăm că în consens cu experții Academiei Române –, și să adoptați în procedură de urgență un pachet de măsuri, de legi și de ordonanțe de urgență care să fie aplicate începând din acest an, astfel încât: (1) țara noastră atât de bogată să devină prosperă și să scape de flagelul corupției; (2) natalitatea să crească; (3) să nu mai fim obligați să emigrăm; (4) cei plecați să se întoarcă în număr cât mai mare.

Preafericite Părinte Patriarh, Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție decisivă în tot ce a fost mai bun în istoria noastră. Aveți marele merit de a fi construit Catedrala Mântuirii Neamului, dar aveți datoria sfântă de a acționa pentru ca aceasta să nu fi fost înălțată pentru mântuirea unui popor pe cale de dispariție.

Oficial, la 1 iunie 2018 populația rezidentă a țării noastre a fost de 18.748.206. Azi suntem probabil circa 18.650.000. Să calculăm cât va fi populația României peste 50 de ani în situațiile în care: (a) natalitatea va continua să scadă la fel, (b) rata mortalității se va menține, (c) emigrarea va continua în același ritm, adică 3.400.000 de români la fiecare 10 ani, cu o creștere anuală de 7%. Conform calculelor, peste 50 de ani numărul emigranților ar ajunge la 18.400.000. Dar, din cauza scăderii natalității, n-ar mai putea emigra atât de mulți…

*    *    *

Ar putea oare liderii României de azi și de mâine să-și condamne la moarte poporul și țara? Tocmai acum, după ce am demonstrat lumii că suntem un popor înzestrat? După Marea noastră Unire, am dat lumii oameni de cultură de valoare universală precum Brâncuși, Enescu, Blaga, Eliade, Ionesco, Cioran, Victor Brauner, Marcel Iancu, Paul Celan, Fondane (Fundoianu), Arsenie Boca, Celibidache, Țuțea, Steinhardt, Noica, Nichita Stănescu, Elie Wiesel; …și oameni de știință de nivel mondial precum Vuia, Coandă, Babeş, Antipa, Racoviţă, Cantacuzino, Gh. Marinescu, Vasilescu-Karpen, Paulescu, Oberth, Stoilov, Hurmuzescu, Procopiu, Ştefania Mărăcineanu, Hulubei, Odobleja, Ana Aslan. Tinerii români uimesc lumea prin geniul lor științific, precum cei care crează la NASA roboți autonomi trimiși să exploreze planeta Marte. România e lider în tehnologia informaţiei (IT), iar româna e a doua limbă vorbită în birourile Microsoft din întreaga lume. În SUA, în Imperiul IT din Silicon Valley, a doua limbă vorbită, după engleză, e tot limba română.

Datorită limbii lor, românii au dăinuit și s-au unit. Ne întrebăm ce soartă ar avea limba română dacă ar dispărea poporul român și România? Împrăștiați pe toate continentele, românii ar mai vorbi între ei românește cât timp ar exista familii și comunități de români. În cele din urmă însă, ar putea fi complet asimilați de popoarele-gazdă, ceea ce ar duce la dispariția limbii române ca limbă vorbită.

        Am putea fi oare, prin tăcerea și prin inacțiunea noastră, spectatori indiferenți, complici sau coautori ai Cataclismului Demografic de azi care, peste circa 45 de ani, s-ar putea transforma într-o Apocalipsă Națională? Iar dacă ne-am amâna Apocalispa cu 200 sau cu 500 de ani, ne-am putea cufunda liniștiți în „somnul cel de moarte”?

Așadar, singura salvare e trezirea noastră, a tuturor românilor din țară și de peste hotare: trebuie să impunem organizarea unui Referendum național pentru aplicarea, începând din acest an, a celui mai urgent proiect de țară – Prevenirea Dispariției României și a Poporului Român –, prin demararea proiectelor conexe: România prosperă, România cu natalitate sporită, România fără corupție, România fără emigranți, Întoarcerea românilor acasă.        În numele celor care vor să înlăture pericolul dispariției noastre ca popor și ca țară,

Prof. univ. dr. Sorin ILIEȘIU, fost senator de Sibiu (între anii 2012-2016)

București, 3 Februarie 2019
CorectNews, 03 februarie 2019