”Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ceasuri se pişă în Budapesta…

…Ungaria este un cavou al medievalismului habsburgic. Cum poţi să fii cavaler, dacă nu eşti militar?

Ce geniu militar a dat într’o mie de ani de bătălii?

Au fost pe la liziera habsburgică. N’au avut misiuni civilizatoare. Au fost grăniceri.

Cum puteau să ne civilizeze pe noi?

Noi suntem popor…, din sămânţă glorioasă, cu o istorie glorioasă strivită între trei împărăţii revărsate şi lăbărţate asupra noastră.

Ungurii au rămas antropoizi. Un popor turanic nefericit, care şi’a păstrat limba şi sîngele, şi care se simte rău în haina europeană catolică latino-germanică.

Se bat acum cu uzbecii, veniţi sub forma diviziilor blindate sovietice, ca asiaticii prin păpurişuri. N’au tactică, n’au strategie politică şi nici militară.

… Ungurii au venit din Atelcuz şi prezintă un fenomen de involuţie. Un neam turanic, care nu poate asimila valorile Europei. Reprezintă o cireada de elefanţi care vor să se facă o turmă de purcei sau de mioare.

N’au dat nici un om mare.

Bolyai este sas: îl cheamă Johann, iar pe tatăl său Wolfgang. Cultura lor este latino-germană.

Antropoizi fără măsură, n’au dat niciun cavaler şi niciun jurist.

Nu sunt de acord în evaluarea rasială a maghiarilor. Popor impulsiv, cu viziune planetară ca toate popoarele de stepă, călări, iar nu sedentari, ca plugarii, maghiarii au un panaş simpatic.”

Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, 2011