Se inrudeau dacii cu celtii?

Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu are o teorie interesanta, dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii ! Prima mențiune despre daci o găsim la Caesar, în „De Bello Gallico”. Dar este așa, o referire colaterală. Sigur, mai avem și textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care însă nu l-a scris el.

În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în munți unde i-a învins pe daci fără probleme. Aceia din munți poate că se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect. Și atunci cartea despre războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”.

Numai că anumite unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română. Ar fi mai corect să spunem că pe teritoriul actual al Românei avem atestate arheologic două populații distincte – una daco-celtă și una geto-tracică.

Însă pentru a confirma această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru ca apoi să fie corect discutate. Nu la nivelul populației, care nu știe despre ce-i vorba, ci la nivelul specialiștilor. Ori, asemenea discuții nu există.

În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate, reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o legătură cu realitatea.

Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt in interesul politicului. Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!