Extras din cartea “Românii în Mileniul de Întuneric” (Marius Fincă / Editura Geto Dacii):

S-a făcut mult caz despre existenţa şi conţinutul acestor legi, originea şi etimologia lor. Cum că ar fi legile cele plăcute ale lui Dumnezeu (bel=frumos, lage=lege), ba că bel ar fi de fapt zeul antic Baal, deci ar fi un cod de legi religioase, sau că termenul este gotic (cf. Vladimir Hanga), din vechea rădăcină nordică lag, similar englezescului lau-low, etc. Am demonstrat în lucrarea noastră, „Cine sunt strămoșii noștri…”, în capitolul chiar așa intitulat, Legile Bellagine că acestea erau legile valahe ale pământului, valabile până de curând (secolul al XIX-lea) pe tot teritoriul locuit de strămoşii noştri, care mai de mult, era mult mai întins decât România Mare interbelică. Iar „Bellagin” nu este decât o formă a vechiului etnonim „pelasg”, evoluatat ulterior în „valah”.

Ilustrație: Gabriel Tora

Vom relua doar câteva din însemnările de acolo.

Primul care a demonstrat acest lucru a fost N. Densuşianu. Să-i urmărim argumentele: Homer ne înfăţişează populaţiile pelasge din părţile de nord ale Traciei, misii, sciţii şi abii drept cei mai drepţi oameni de pe suprafaţa pământului (Homer, „Iliada”, XIII. v. 6). Şi Strabon („Geogr. I.” VII. 3. 8-9) confirmă, zicând că grecii care au trăit înaintea lui au considerat pe sciţi la fel ca şi Homer şi la fel şi Pliniu (IV. 26. 11). Apoi Platon (sec. V-IV î.Hr.) menţionează legea sciţilor „o ton Schiton nomos” care conţinea instrucţiuni militare. Clearchus din Solos ne spune că sciţii au fost primii care s-au folosit de legi comune.

Ştim forte bine că şi Herodot a spus despre geţi că sunt cei mai drepţi dintre traci (Herodot, lib. IV. 93). Nu vom relua toate argumentele lui Densuşianu, dar va trebui să reamintim sursele care fac referire directă la numele de vlah, sub oricare din variante. Regele get Aetas avea la curtea lui nişte „stâlpi ai soarelui” pe care erau scrise legile divine (Valerius Flacus, Argonautice). Platon scrie şi el că „în regatul lui Aethas, care domnise peste hiperboreeni din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă” („Critias”, II, 259). Redactarea acestor legi este mult mai veche, ţinând cont de faptul că turdulii sau turditanii din Penisulele Italică şi Iberică, care s-au desprins din timpuri „obscure” din Transilvania, aveau, cum spune Strabon („Geogr.” 1, III, 1.) „un codice de legi vechi de 6000 de ani, după mărturisirea lor”.[1] Legile acestea au fost date lui Zamolxe de către zeiţa Hestia, atestată documentar la 2500 î.Hr. Aceasta conducea regatul matriarhal al pelasgilor „ce avea la bază cel mai vechi cod de legi scrise din lumea antică, cod cunoscut sub numele de Belagine sau Legile frumoase.[2]

Iamblichos, matematician şi filozof grec, ce a murit pe la anul 330 spune că religia geţilor sau cultul lui Zamolxe era practicat cu mare cinstire şi de către goţi. (Viaţa lui Pitagora ). Iar asta înainte de pretinsa creştinare a lor prin arianism făcută de Wulfila pe la anii 341-348. Mai scrie că Zamolxis, după ce „i-a convins că sufletul este nemuritor” a „scris legile” pentru geţi, după care să-şi rânduiască viaţa de neam scoborâtor din zei. De „regulile lui Zamolxis” aminteşte şi Agathias Scolasticul, sec al VI-lea. Teopomp afirmă că geţii îşi învăţau legile pe de rost, aşa trecând de la o generaţie la alta.[3]

Scriitorii antici, ca: Iosif Flavius, Horaţiu, Criton, Clement din Alexandria, Strabon, Jambique şi Iordanes ne spun că geto-dacii cultivau valorile şi regulile morale, stabileau norme de drept şi aveau concepţii proprii juridice și politice.[4] Ovidiu scrie şi el că, „în dispreţul legilor, autohtonii îşi fac singuri dreptate, folosind răzbunarea sângelui ca în orânduirea gentilică”. Iordanes aminteşte de vechea colecţie de legi în limba getă din Dacia, „Leges Bellagines”, care încă mai exista în formă scrisă, la mijlocul secolului al VI-lea. Gotul/getul Iordanes vorbeşte de Deceneu care „i-a făcut (pe geţi, n.n.) să trăiască conform legilor naturii; transcriind aceste legi ele se păstrează până astăzi, sub denumirea de belagines”.

În documentele conciliului de la Sardica (Sofia) în anul 343, găsim printre episcopii din Dacia Aureliană participanţi pe „Athenodorus a Dacia de Blacena”. Şi Dionisie Exiguul, Dacul cel Smerit (465-545) „a avut în bibliotecă Belaginele”.[5]

În prefaţa veche a lucrării „Capitularia” a lui Dagobert se spune că legile barbare, numite Lex Ripuaria, Lex Alamannorum şi Lex Baiuvariorum au fost compilate, în vremea regelui got Teodoric (secolul al V-lea) şi a succesorilor acestuia, din legile antice, „legibus antiquis”.[6] Schzupfer spune că „Lex Romana Utinensis” (p. 85, I. 6. 2), datând din secolele VI-VII, au fost copiate, la început, nu în latină, ci într-o limbă barbară. Bethman crede că această lege îşi are originea la Istria.[7] Concluzia o trage tot Densuşianu (D.P. p. 906): „Idioma în care e scrisă are particularităţi caractersitice limbii vorbite în Carpaţi şi Marea Neagră. Chiar şi principiile fundamentale ale legii se întemeiază pe Lex Antiqua Valachorum”.[8]

Ulterior aceste legi au fost cunoscute cu numele mai sus amintit, „Lex antiqua Valachorum”, peste tot în spaţiul tracic unde au trăit urmaşii acestora, după cum vorbesc numeroase documente istorice.

Teodoric cel Mare și neamul său de geți/goți a dus cu sine în Italia obiceiuile și rânduielile strămoșilor. Fiind descălecător de neam şi ţară, pentru bună rânduială a dat un „Codex Theodorici”, lucrare scrisă cu mare grijă după Leges bellagines strămoşeşti a bunei viețuiri în armonie cu Dumnezeu și natura pentru a nu se pierde și pentru a le împărtăși și altor neamuri.[9]

Într-un document din anul 615 intitulat Libbelus dotalis Morgingeba (Registru de avere al lui Morgingeba), căpetenia vizigotă scrie că statul lor era întemeiat după „…ordinis ut Getici est et Morgingeba uetusti” (Rânduieli cum erau la Geţi şi de altfel la Morgingeba). Fără doar și poate onorabilul vizigot se referea la faimoasele legi bellagine, păstrate cu grijă și duse de vizigoți în Spania. Vizigoţii au primit titluri nobiliare „…Insigni merito et Geticae de stirpe Senatus” (Distins prin merite militare şi cu drepturi senatoriale Getice), cum a făcut Constantin cel Mare care a înnobilat mulţime de cavaleri barbari ce s-au dovedit vrednici a mânui armele.[10]

Episcopul iudeo-creştin Iordanes, lăudând cunoştinţele şi morala geţilor a scris că aceştia îndeplineau în viaţa lor rânduielile leges belagines, pe care le mai numeşte şi legi frumoase: Deceneu „i-a făcut să trăiască după poruncile legilor naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagines”, cam tot aşa scrie şi manuscrisul esen privind originea cerească a legilor ce le guvernau soarta. Tot Iordanes în „Getica” ne mai spune că goţii au luat legile belagine de guvernare de la geţi. Peste 1200 de ani şi Carolus Lundius ne spune acelaşi lucru, că legile de guvernare ale goţilor şi suevilor vechi, strămoşii scandinavilor au fost copiate după legile marelui înţelept Zamolxe.

Istoricul Paul Jovius, născut pe la finele secolului al XV-lea a aflat despre acest vechi codice de legi ale românilor, căci el a fost foarte surprins de caracterul arhaic al acestor legi pe care el le considera a fi doar vechi legi romane.[11]

Olaus Magnus relatează că a văzut cu ochii lui în Italia, la Perusia un volum de legi gotice/getice, scris cu caractere gotice şi că, în ciuda vechimii acestui manuscris literar-juridic, căci se scurseseră mulţi ani de la acea perioadă când goţii locuiseră Italia, era bine conservat. Despre aceste legi spunea că erau încă în vigoare printre sueţi şi goţi. Pasajul a apărut într-un manuscris al unui oarecare Johannes Scitul.[12]

Scriitorul suedez Anderas Bureus (Descr. Sueon. Polit.) scrie despre legile goţilor/geţilor: „Că vechimea legilor noastre vestgotice s-ar cuveni a fi socotită din perioada în care goţii au plecat de aici sau puţin după aceea, este departe de orice dubiu, căci ne stă mărturie prezenţa goţilor în Grecia şi Tracia unde se stabiliseră”.[13]

Tot Lundius aminteşte că Conringius a susţinut că primii care au s-au folosit de legi scrise au fost danii, danezii, locuitorii Daciei de Vest.[14] Că vorbim de aceleaşi legi bellagine ne lămureşte mai jos[15]: „Cu câtă claritate ni-l înfăţişează Jornandes (Iordanes) pe Deceneu ca filozof (care la Strabon – lib. VII, 16 şi XVI – este numit Dekaineo). Cum trăiau concetăţenii lui prin legi făcute de el, care scrise fiind s-au numit până astăzi Bellagine”. Că erau mai vechi decât Deceneu, aflăm mai departe[16]: „Troienii, care de fapt nu sunt alteceva decît strămoşii Goţilor / Geţilor, după cum reiese din legile sacre scrise, care erau comune (troienilor şi geţilor)”.[17]

Marius Fincă

Extras din cartea Românii în Mileniul de Întuneric. Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html