Stimate Domnule Preşedinte al Academiei Române, Stimaţi Domni Academicieni, Academia Română este instituţia cea mai potrivită să se pronunţe, în mod decisiv, într-o chestiune aparent minoră şi derizorie, ale cărei consecinţe însă nu mai pot fi ignorate, având un vădit character anti-românesc. Este vorba de apariţia, după 1990, în presa şi publicistica românească a cuvântului rom folosit ca […]
Discul din Phaistos
Este un disc de lut ars din palatul minoic Phaistos de pe insula Creta, datând, probabil, din epoca bronzului minoic mijlociu sau târziu (mileniul II î.Hr.). Discul are un diametru de aproximativ 15 cm (5,9 in) și este acoperit pe ambele părți cu o spirală de simboluri ștampilate. Scopul său și locul său original de […]
Ahile – biografie
Origine Ahile a fost al șaptelea fiu al lui Peleus, unul dintre cei mai mari războinici ahei, și al zeiței mării Thetis (care fusese forțată de Zeus să se căsătorească cu Peleus după ce a refuzat unirea cu el). El a fost, de asemenea, vărul lui Ajax și al lui Patroclus, „primul său suflet pereche”. […]
AHILE nu a fost grec! Despre originea etnică a eroului Războiului Troian…
Mihai Vinereanu: Faptul că Ahile nu a fost grec este ceea ce doresc să demonstrez în acest articol, fapt care necesită o demonstrație riguroasă, ceea ce voi încerca să fac în cele ce urmează. În acest scop mă voi folosi atât de dovezi lingvistice privind etimologia antroponimului Ahile, dar și etimologia lui Balios, numele unuia dintre armăsarii divini […]
DESCOPERIRE. 7.000 de ani are cea mai veche reprezentare a “căciulii dacice” pe teritoriul României
În custodia Muzeul Naţional de Istorie a României se găseşte o figurină antropomorfă, aparţinând perioadei eneolitice, mai exact culturii Gumelniţa, obiect descoperit în comuna Vidra şi care are o vechime de aproximativ… 7.000 de ani. Figurina este (cf fişei de inventariere a obiectului) o “aplică sau mâner de capac sub forma unui cap aplatizat de […]
INELUL DE LA EZEROVO – o inscripţie în limba getă!
Inelul de la Ezerovo, Bulgaria de astăzi, pe atunci fiind Pământ GETIC, este un ARTEFACT DE AUR pe care este gravată O INSCRIPȚIE ÎN LIMBA GETĂ. a tradus ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ inscripţia getă de pe acest inel descoperit la Ezerovo în anul 1912. În aprilie 1912, doi ţărani au găsit, într-o movilă de la locul […]
Statistică europeană la adresa României
Cea mai bisericoasă tară din Uniunea Europeană (locul 1 la numarul de biserici pe cap de locuitor). Cea mai înapoiată ţară europeană (45% dintre români n-au WC in casă, fată de 2% in Europa). Românii au doar jumătate din puterea de cumpărare a europeanului mediu, dar işi petrec timpul liber in mall-uri si hypermarket-uri şi […]
Ia, simbol al unităţii românilor
Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri. Au purtat-o bunicile şi străbunicile noastre, dar şi femeile gete şi dace, aşa cum ne arată Columna lui Traian. Originile veşmântului sunt însă mult mai vechi. Simboluri brodate pe ie, precum spirala, rombul, soarele, sunt regăsite pe obiectele create de oamenii culturilor neolitice […]
Românii în mileniul de întuneric. Documente care răstoarnă istoria oficială
Istoria românilor este plină de lacune… Din punct de vedere arheologic, nu s-a cercetat sistematic nici măcar 3% din siturile arheologice cunoscute. Dacă luăm în calcul multele alte situri nedescoperite încă, dar care există sigur în pământul României, vom coborî lejer cu cercetarea arheologică sistematică sub 1%. Acest gol de informație istorică face trimitere în […]
Mărturii din trecutul geto-românilor
Multe dintre lucrurile importante asociate istoriei traco-geto-dacilor nu apar în manualele de istorie, nu se predau în facultăți și sunt omise cu bună știință din lucrările multor istorici. În consecință, românii nu au o imagine de ansamblu asupra excepționalei lor istorii și încă mai cred că strămoșii traco-geto-daci au avut o cultură minoră, că erau […]