Noi, românii, avem cultura populară cea mai bogată din Europa, poate din lume

\n

\n\n\n\n

Noi, românii, care avem cultura populară cea mai bogată din Europa, poate din lume, o cultură orală, bazată pe tradiție, suntem în mod sigur moștenitorii culturii populare, orale, a dacilor! Romanii veniți în Dacia, ca parte componentă a plămadei etnice românești, se poate spune că, la acest nivel, s-au dacizat! La fel cum costumul popular, vestimentația românească populară, patriarhală, este tot de la daci! Fuziunea dintre daci și romani așa trebuie văzută, ca un proces de „izare” în ambele sensuri: dacii s-au romanizat, iar romanii s-au dacizat! Din acest „cupaj”, în care au intrat componente de mare noblețe, de mare valoare, s-a născut unul dintre cele mai interesante popoare! S-a născut limba română, despre care se poate spune fără nicio exagerare că este o limbă interesantă, pasionantă! Am citat astfel un mare lingvist!…

\n\n\n\n

Puteți oferi, nu pentru mine, ci pentru cine ne va citi, câteva argumente?…

\n\n\n\n

Păi, hai să ne amintim demonstrația făcută de Ionel Brătianu la Versailles, în 1919, când s-a discutat soarta Transilvaniei și când avocații Budapestei au ridicat această chestiune: cum că românii sunt un popor fără cultură, în comparație cu maghiarii! Și Brătianu nu s-a întins la vorbă, nu a intrat în polemică advocățească, ci a depus pe masa Conferinței două vrafuri de hârțoage: colecția de proverbe românești a lui Iuliu Zanne – zece volume, circa 8000 de pagini, și colecția revistei „Convorbiri Literare”, al cărei prim număr apăruse în 1867, și de atunci apărea mereu, bilunar, câteodată chiar săptămânal!… Și Brătianu nu le-a dat nicio atenție adversarilor săi, nu i-a luat în seamă, ci s-a adresat membrilor comisiei europene care trebuia să decidă soarta Transilvaniei, întrebându-i dacă în onor patria lor există o asemenea colecție de înțelepciune populară!… A adus ca argument că suntem un popor civilizat cultura populară, țărănească! La fel, i-a întrebat dacă la ei acasă, la Paris sau la Londra, au o revistă literară care apare neîncetat de mai bine de 50 de ani!… Nu aveau! Și asta ce însemna? Însemna că nu existau nici autorii care s-o scrie, dar nu existau nici cititorii care să cumpere cu regularitate revista!… Adică nu exista publicul! Poporul, în cele din urmă!… Acest public exista însă în România!

\n\n\n\n

Argumente mai noi, altele, care ar putea fi?

\n\n\n\n

Rămânând în zona culturii populare, îl pot cita pe Tudor Arghezi care povestea, într-o tabletă, discuția sa cu un muzicolog din Elveția, entuziasmat că în muzica populară românească găsise peste 30 de melodii, de motive muzicale diferite, în timp ce în muzica populară a altor popoare din Europa varietatea temelor muzicale este mult mai mică, în jurul a cel mult zece unități… Pe masa amintitei comisii s-ar fi potrivit și volumul lui Adrian Fochi, cu cele aproape o mie de variante ale baladei Miorița… Majoritatea culese în Transilvania… Așa ceva nu mai există nicăieri! Variante orale!… Să citez și pe cei care au studiat basmul popular, adică au studiat puterea imaginativă a popoarelor. Din nou, o mulțime de teme în basmul românesc, cele mai multe întâlnite și la alte popoare din jurul nostru, dar cum distribuite? Din, să zicem, 30 de teme, de subiecte din basmele românești, pe care s-au brodat mai multe variante, 5-6 se regăseau și în folclorul vecinilor de la sud, alte 8-9 teme se regăseau și la vecinii din sud-vest, vreo șapte-opt și la vecinii din vest ș.a.m.d. La niciun vecin nu s-a găsit vreun basm, vreo temă de basm, care să nu apară și în basmele românilor. Reciproca: la niciun vecin nu se întâlnesc toate temele puse în operă de povestașul român… În plus, unele subiecte apar numai în basmul românesc. În fruntea acestor subiecte eminamente românești se află magnifica temă din Tinerețe fără bătrănețe, viață fără de moarte!… Mă întreb în câte limbi a fost tradus acest basm fără egal? Nu ne pricepem să facem caz de noi înșine! Să ne acordăm atenția meritată! Ne lăsăm ponegriți, defăimați și ne sfiim să le punem adversarilor noștri în față evidența faptului că românii au creat cu mare har! Nu numai în lumea academică, ci mai ales la nivelul popular, al omului de rând! Aici suntem fără pereche în Europa cel puțin!… Mi-aduc aminte, când eram în Senat, a venit o delegație parlamentară dintr-un stat care a dat mulți laureați ai premiului Nobel. La discuții, în comisia de cultură, musafirii noștri ne-au spus de la început ce îi interesează: cultura populară, de masă, cum au reușit românii să-și edifice o cultură populară incomparabil mai bogată decât cultura țării din care veneau ei!…\n

\n\n\n\n

Ion Coja

\n