Despre cramă

Pivnita pentru vinuri era candva indispensabila restaurantelor. De cand cu inventarea frigiderului si cu exploatarea la sange a oricarui spatiu comercial, localurile fara pivnita sunt mult mai des intalnite decat cele cu. (De altfel, foarte multe foste pivnite sunt astazi ele insele baruri si cluburi, de unde inca o pivnita pentru ele?)

Chiar si cine sta la casa poate sa deschida o trapa spre trecut (= o crama)

Fie ca are un beci plin de vechituri nefolositoare si il va amenaja corespunzator, fie ca va porni constructia de la zero, se va alege cu un loc destinat pastrarii si degustarii vinului unde el si oaspetii sai sa fie rupti de forfota lumii moderne, intr-un cadru care bate catre romantism...

Spatiul pe care chiar si o pivnita intansa il rapeste unei curti e minuscul: doar locul de intrare. In rest, deasupra ei putem sa plantam flori si sa amplasam cusca lui Grivei, treaba noastra. Primul lucru pe care-l avem in vedere e ca pardoseala pivnitei trebuie sa se afle la 4-5 metri sub pamant. Incinta subterana va pastra o temperatura constanta in jurul a 10 grade Celsius si o umiditate a aerului de peste 80%. Aerul nu trebuie in ruptul capului sa devina statut: se va forma mucegai si vom da de un miros care ne va izgoni pe scari in sus. Pentru ca aerul sa circule, fara sa produca insa curenti puternici, vom folosi ventilatia prin tuburi.

Radiatiile ultraviolete emanate de sursele de lumina cum ar fi neonul imbolnavesc vinul. Pivnita trebuie sa fie intuneacoasa. Prin amplasamentul ei subpamantean, conditia e indeplinita. Cand coboram in ea dupa vin sau cand sedem acolo sa-l consumam, obligatoriu vom aprinde lumina. Bine ar fi sa avem una cu infrarosu.

Daca tinem vinul pe balcon, in bidoane de plastic sau in peturi, si nu ne invrednicim sa-l consumam repede, sfarsim prin a-l folosi la salate, sub forma de otet. Nu strica nici salata pe masa omului, dar de ce sa nu luam otetul de-a gata si sa stricam bunatate de bautura? Ca sa reziste, vinul il vom pastra in butelii de sticla, de culoare bruna cel mai bine, astupate cu dop de pluta. Sticla va fi asezata pe orizontala, astfel incat intre dop si continut sa nu ramana niciun centimetru cub de aer. Intr-un mediu uscat, dopurile de pluta se scofalcesc si continutul sticlei rasufla. De aceea e necesara umiditate si in exteriorul sticlei. Daca depaseste 80% si atinge chiar 90, e bine. Sticlele vor veni culcate in rafturi de lemn uns cu ulei de in, mesterite sub forma de faguri, o butelie in fiecare hexagon sau romb. Sampania si vinul spumant vor sta pe verticala, e destula presiune in interiorul sticlei ca sa mai poata patrunde aer din afara.

Pardoseala, peretii si tavanul pivnitei vor fi toate din piatra. Piatra, lemnul si sticla sunt materialele regasite intr-o pivnita. Ideal ar fi daca i-am putea repartiza pivnitei trei compartimente: pentru vinul nou, pentru vinul vechi si pentru vinul de colectie. Crama noastra n-ar avea farmec daca i-ar lipsi locul destinat consumatiei. Masa si scaunele sa fie neaparat de lemn. Ca vesela, daca si gustam ceva langa vin, se recomanda obiectele care se intalneau in crame si hanuri si cu o suta de ani in urma sau mai bine: strachini, ulcele, cani de lut, pahare vechi sau care sa para vechi... pentru ca vinurile nobile nu le vom bea din cani de lut. Un butoi, fie si gol, cateva linguri de lemn si alte obiecte rustice vor contura decorul.

Daca unei camere de locuit, cand facem ordine si curatenie in ea, cautam sa-i dam aspect de nou, cu pivnita lucrurile stau invers. Acolo unde tencuiala e impecabila, o vom mai zgandari noi, o vom mai dobori. Vom aduce paianjeni. Intr-o pivnita faci un pacat daca stergi praful de pe sticle, inclusiv in zilele lasate de Dumnezeu ca lucratoare.

de Lucia, flu.ro, 09 Martie 2012