De 12 ani nu reușim să legăm printr-o autostradă Transilvania de restul României, nici Pitești-Sibiu, nici Comarnic-Brașov, nici Iași-Târgu-Mureș! Eu am terminat negocierile cu Vinci-Strabag (mari companii de autostrăzi din Europa), gata de semnare, dar s-au opus Băsescu și PNL strigând: e o mare hoție. În 2015 un reprezentant al Sistemului i-a spus ministrului Transporturilor: Cine semnează asemenea autostradă ajunge în pușcărie.
Transilvania e tot mai legată de Viena și Budapesta, dar tot mai depărtată de București și Iași.”
Sunt afirmații publice, le-am auzit ori le-am citit cu toții: primele aparțin lui Sebastian Ghiță, următoarele lui Victor Ponta. Întrebarea care nu se pune însă – și pe care vreau să o discut aici – este motivul: DE CE s-ar opune „sistemul” construirii acestor autostrăzi? Pe CINE ar deranja o autostradă peste Carpați?
S-a menționat doar, în treacăt, că o asemenea autostradă ar reprezenta un „risc la adresa siguranței naționale”.
Departe de a fi un răspuns, această „explicație” nu explică nimic. Dimpotrivă, ea intrigă și mai mult pe cetățeanul român.
Care ar fi acest „risc” la adresa siguranței naționale? În ce anume ar putea consta „amenințarea de securitate”?
Nimeni nu schițează măcar un răspuns. De ce?
O ipoteză ar fi că răspunsul ar putea fi considerat evident. Numai că implicațiile unui asemenea răspuns „evident” sunt încă și mai neliniștitoare. Și totuși nimeni nu le discută.
O posibilă „explicație” ar fi că o autostradă (sau mai multe) care ar traversa Munții Carpați, făcând legătura între Ardeal și fostul Regat mult mai ușoară și mai rapidă, ar putea facilita și transportul trupelor și al armamentului greu. În caz de pace acesta ar fi un avantaj. În caz, însă – Doamne ferește – de război, amenințarea de securitate ar consta în aceea că s-ar putea astfel facilita deplasarea forțelor armate ale inamicului (presupoziția fiind că potențialul inamic ar fi Rusia).
Scenariul în care o autostradă trans-carpatică ar fi o „amenințare” ar fi următorul: printr-o acțiune militară de amploare, Rusia ar rupe apărarea română / NATO pe Prut și/sau pe litoralul Mării Negre (pentru simplul motiv că acestea ar fi, pe considerente naturale, amplasamente mai dificil de apărat în fața invaziei unor forțe foarte puternice, pe uscat și/sau pe mare). Ca urmare, într-un asemenea tragic scenariu, Rusia ar ocupa Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia.
În această situație, adevărata apărare a Europei, în regiunea ei sud-estică, ar fi pe Munții Carpați. Caz în care autostrada trans-carpatică ar fi ceea ce americanii numesc o „liability” – adică un punct slab, un dezavantaj major. Ea ar facilita transportul materialelor militare și trupelor rusești spre Ardeal, făcând deci apărarea pe Carpați mai dificilă. E posibil și ca actualele șosele să fie mai ușor de distrus pe anumite porțiuni (de pildă viaductele de pe Valea Oltului), blocând sau încetinind considerabil avansarea unor forțe inamice, decât ar fi o autostradă. Autostrada ar deveni deci, într-adevăr, un risc de securitate – dar nu pentru România, ci pentru Europa!
Or, înverșunarea cu care generalul-locotenent Florian Coldea – și cu siguranță alți factori, interni și externi, aflați în spatele lui – s-au opus timp de ani de zile construirii măcar a uneiautostrăzi trans-carpatice ne duce inevitabil cu gândul la o explicație sinistră: că, în realitate, exact scenariul schițat mai sus este scenariul operațional pe care NATO și-a construit de la bun început strategia de apărare în regiunea Europei de sud-est: o strategie de sacrificiu!
Ideea cu interdicția asupra autostrăzii nu e nouă; ea circula de câtva timp în spațiul public. Dar, până la actualul scandal Ghiță–Coldea, pur și simplu nu ne-a venit să credem și, deci, ea n-a fost luată în serios. Acum însă știm că exista o reală și categorică „interdicție”, în spatele căreia se afla însuși prim-adjunctul directorului SRI. Iar în spatele acestuia, în mod cert, se află alte interese. Căci, evident, generalul cu patru stele Florian Coldea și chiar Traian Băsescu nu au pus de capul lor o asemenea opreliște. Deși interdicția era secretă, ea nu era însă mai puțin eficientă; dimpotrivă, ea a funcționat infailibil – dovadă că nici până azi nu au început lucrările nici măcar la o singură autostradă trans-carpatică.
Ceea ce vreau să evidențiez aici nu e gravitatea lipsei acestor autostrăzi, în sine, ci altceva, mult mai șocant: faptul că această lipsă s-ar datora unei cauze grave. Atât de grave, încât mâinile îmi ezită o clipă deasupra tastaturii înainte de a o formula explicit. Iat-o:
În strategia de apărare a flancului sud-estic al NATO, România este,
în mod cinic, sacrificată din start!
În ipoteza unui conflict cu Rusia, rezultă că NATO ar abandona fără ezitare regiunile noastre extra-carpatice (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia), condamnându-le să fie un spațiu-tampon, de sacrificiu, și s-ar replia pe aliniamentul arcului carpatic – mult mai ușor de apărat, cu eficiență maximă și costuri mult mai mici. Și asta nu în mod fortuit, ci deliberat, în virtutea unei strategii asumate de multă vreme. O strategie pe baza căreia NATO, respectiv principalul nostru aliat – SUA –, au gândit amplasarea și dotarea celor două baze militare din România (Deveselu, Kogălniceanu). O strategie de sacrificare ab initio a două-treimi din teritoriul României, provincii nefericite, destinate din start a servi doar ca teren de luptă. Rezultă că, pe hărțile NATO, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia ar fi planificate cu bună-știință drept câmp de bătălie (devastatoare, inevitabil), iar între timp apărarea restului Europei ar fi consolidată pe Munții Carpați.
Nu că o asemenea strategie ar fi nouă în istorie. Ea a mai fost aplicată, secole întregi, și mereu în detrimentul Principatelor Române și în beneficiul Europei.
Nou este faptul că, azi, avem naivitatea de a crede că România, ca stat membru NATO, în caz de război, ar beneficia, chipurile, de un angajament de apărare colectivă din partea Alianței a întregului ei teritoriu.
Realitatea însă este că, din nou, suntem sacrificați în jocul dintre marile puteri. În timp de pace, ne sunt sabotate autostrăzile și, implicit, dezvoltarea economică normală, fiindu-ne obstrucționată inclusiv absorbția de fonduri europene. În timp de război, și mai grav, suntem condamnați din start să fim, din nou, carne de tun și spațiu de distrugere în confruntări militare dure, beneficiind doar de un minim suport, de ajuns numai cât să ne împingă înainte și să ne transforme în potențiale ținte.
Am enunțat aici o ipoteză, bazată pe informații concrete și raționamente logice. Ea e confirmată de analizele colonelului Ion Petrescu, publicate de ActiveNews. De pildă, în iulie 2016 domnul colonel scria: „Federația Rusă are 40.000 parașutiști militari în stare să ocupe în 30–33 ore o cincime din România, adică de trei ori spațiul de azi al Dobrogei.
Iar mult invocata Forță de Răspuns a NATO va interveni, cel mai devreme, după 48 ore.”
Colonelul (r) Marin Neacșu scrie și el: „Românii au devenit carnea de tun pe care SUA o folosesc peste tot unde e nevoie”.
Analistul american George Friedman ne-a avertizat și el că SUA au decis ca România să facă partedintr-un „cordon sanitar” anti-Rusia, acționând ca izolator sau coridor de protecție.
Mai invocăm și harta lui Huntington, despre care am mai vorbit, unde acum 20 ani se trasa exact pe Munții Carpați linia de falie între civilizația vest-europeană catolico-protestantă și cea răsăriteană ortodoxă, respectiv „balcanico-islamică”. Rezulta că Transilvania e privită ca aparținând de facto sferei civilizaționale occidentale; fostul Regat rămânea însă, iremediabil, în sfera sud-estică, balcanic-ortodoxă, fiind condamnat a priori să fie „coridorul sanitar” al Europei.
Toate sunt argumente că cele de mai sus nu sunt simple speculații.
De aceea, ca cetățean român preocupat de soarta acestei țări, adresez o întrebare instituțiilor de apărare și siguranță națională: presupunând că, într-adevăr, scenariul descris mai sus este cel folosit pentru fundamentarea politicii de apărare a NATO și implicit a României, cineși unde a luat decizia de a aproba o asemenea strategie? O decizie de asemenea importanță trebuia să facă obiectul unei dezbateri publice. Oare poporul român nu trebuia întrebat? Oare românii sunt de acord să fie, din nou, o populație de Periferie, jertfită pentru salvgardarea siguranței Centrului – Europa Occidentală? Oare suntem noi de acord ca provinciile istorice ale fostului Regat (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia) să fie desemnate din start ca spațiu-tampon între Occident și Rusia?
Ca atare, cerem Ministerelor Apărării, de Interne, de Externe, și Președinției României, să informeze public care ar fi exact implicațiile unei asemenea strategii a „coridorului sanitar” pentru România și pentru românii care – încă – o locuiesc!
E oare vorba de trădare națională? Dacă da, vorba lui Caragiale, atunci să știm și noi!
\r
Comentarii și Discuții
Trebuie să fii autentificat pentru a vedea și adăuga comentarii.